Biblioteca

Biblioteca Colegiului Tehnic “Al. I. Cuza” Bârlad, serveşte interesele de informare, studiu, lectură, educaţie şi de petrecere a timpului liber pentru toţi utilizatorii, prin activităţi şi servicii specifice.

Biblioteca asigură accesul la fondul de cărţi, periodice prin intermediul împrumutului la domiciliu sau la Sala de lectură. Aceasta este un instrument esenţial în educarea şi dezvoltarea culturală a tuturor celor care-i trec pragul.
Conform Registrului de Mişcare a Fondului (R.M.F.), reiese că  în bibliotecă se afla un număr de 25076 de volume.

ACTIVITĂŢI PROPUSE

ANUL ŞCOLAR 2017-2018

  • Distribuirea manualelor pentru clasele a IX-a – a XII-a ;
  • Promovarea bibliotecii şi a fondului de documente existent –înscrierea elevilor şi a cadrelor didactice la bibliotecă;
  • Dezvoltarea responsabilităţii faţă de cartea împrumutată şi faţă de  carte în general – normele de împrumut şi păstrare a documentelor de bibliotecă- fluturaşi informativi;
  • Ziua Educaţiei –  dezbateri pe tema Figuri de dascăli în literatura română;
  • Ziua Holocaustului – informare, dezbatere, film;
  • Ziua mondiala a Traficului de persoane si tu poti fi victima – film, prezentare, discuţii;
  • Toleranţă vs. IntoleranţăZiua Internaţională pentru Toleranţă – material informative;
  • Cercul pedagogic al bibliotecarilor;
  • Ziua Naţonala a României -expozitie carte/materiale informati;
  • 1decembrie – Ziua Mondiala ANTI-SIDA – dezbatere, prezentări Power Point, film documentar, materiale informati;
  • „Mihai Eminescu – Luceafarul poeziei romanesti” – Expozitie carte, concurs pe echipe „Eternul Eminescu”;
  • Ziua Internaţională a Non-Violenţei in şcoală– dezbateri, expoziţie carte/meteriale informative;
  • Unirea Principatelor Române – dezbateri, expoziţie de carte, concurs „Cuza Vodă şi Unirea”;
  • Aniversare Alexandru Ioan Cuza- manifestări, concursuri organizate cu prilejul aniversării; zilei liceului, expoziţie carte;
  • Ziua Internationala a Francofoniei – expoziţie carte;
  • Ziua Cărţii – lectură, discuţii;
  • Noutati în bibliotecă – expozitie cu ultimele volume intrate în bibliotecă;
  • Noi şi Europa – Ziua Europei – prezentări Power Point, referate, expoziţie carte/materialeinformative;
  • Recuperarea cărţilor împrumutate la elevi;
  • Recuperarea manualelor distribuite.

NOUTATI IN BILIOTECA .pdf

REGULAMENT .pdf

BIBLIOGRAFIE SCOLARA SI SELECTIVA .pdf

AUXILIARE CURRICULARE .pdf